EMOTIA PRIMULUI ZBOR

“Odata ce te-ai delectat cu zborul, ajungi sa mergi pe pamant cu ochii indreptati catre ceruri caci ai ajuns in inaltimi si intracolo tanjesti sa revii. “

LEONARDO DA VINCI

O Doamne cata dreptate avea Leonardo da Vinci cand facea aceasta afirmatie! Pentru o intelegere mai profunda a acestor vorbe, da-mi voie sa-ti spun o scurta povestioara.

Eram in clasa a XI-a de liceu si ma pregateam intens la matematica si fizica pentru ca luasem deja decizia de a da examen de admitere la Academia Tehnica Militara. Faceam meditatii si invatam din greu ca sa obtin cel putin media 8 la aceste materii. Timpul liber devenise pentru mine o notiune abstracta si cu toate acestea, m-am decis sa ma inscriu la aeroclub si sa zbor cu planorul.

Zis si facut. Impreuna cu alti cativa colegi de clasa, am urmat cursurile teoretice, am dat examen de admitere la zbor si venise vremea sa zburam. Dimineata la prima ora eram pe aerodrom, iar pe la pranz plecam la scoala. Mergeam zilnic la aeroclub, scoteam planoarele din hangar, le spalam, spalam si avionul remorcher si faceam fara sa cracnim toate muncile care ni se dadeau, dar de zburat, nici gand. La finalul fiecarei zile auzeam promisiunea: “Maine o sa zburati.”

Dupa o luna de … “Maine o sa zburati”, nerabdarea noastra nu mai avea margini. Intr-una din zile, cand ne pregatea sa plecam la scoala ni se spune: “Cine vine maine sigur o sa zboare”. Din acel moment si pana a doua zi dimineata, timpul s-a scurs ingrozitor de incet, parca se oprise in loc. A durat o eternitate iar in gand se derula mereu aceeasi intrebare: “OARE CE SENZATIE AI CAND ZBORI?”

A doua zi la ora 9:00 eram cu totii pe aerodrom. Am scos voiosi planoarele din hangar si abia asteptam sa inceapa zborul, dar … am aflat ca avionul remorcher trebuia sa plece pana la Ploiesti. Ni s-a spus ca se va intoarce in jurul pranzului (adica atunci cand trebuia sa plecam noi la scoala) si ca imediat dupa aceea va incepe zborul.

Ce era de facut? Ca sa zburam ar fi trebuit sa chiulim de la doua ore de mate, doua de fizica si doua de chimie. Pe de alta parte, dorinta de azbura era atat de mare incat in cap imi vajaia un singur gand, “VREAU SA ZBOR”.

Dilema a fost rezolvata extrem de rapid. S-a facut un mic consiliu de clasa si la intrebarea: Ce facem, mergem la scoala sau zburam?”, raspunsul tuturor a fost: “ZBURAM”. Chiar am zburat in acea zi. A fost pentru prima data cand ma desprindeam de la pamant si traiam experienta zborului. Cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie amalgamul de emotii se sentimente traite in acele clipe.

Seara am ajuns acasa la ora la care ar fi trebuit sa ma intorc de la scoala. Inca mai zburam. Pluteam prin aer si vedeam de sus Brasovul si muntii. Emotia zborului era inca atat de vie incat nu am fost deloc afectat cand am aflat ca mama fusese la scoala si aflase ca chiulisem. Am incasat o bataie crunt, cu cureaua, dar jur ca nu am simtit nici un strop de durere. In timp ce cureaua imi lasa urme vinetii pe picioare si pe spate, eu zburam, pluteam lin prin aer. Placerea zborului invinsese durerea.

Despre acest lucru am vrut sa va povestesc in scurta mea istorisire, despre placerea de a zbura.

Marian BOBE